A vrut să-și deschidă o afacere pentru a-i ajuta pe ceilalți. A făcut primul pas, iar rezultatul a fost uimitor

A vrut să-și deschidă o afacere pentru a-i ajuta pe ceilalți. A făcut primul pas, iar rezultatul a fost uimitor
Publicat: 28/05/2015, 18:36

Începutul a fost însă dificil, pentru că ideea sa venea după ce localnicii avuseseră o experiență neplăcută: niște întreprinzători le vânduseră semințe de tutun și le spuseseră că vor veni să cumpere recolta. Nu s-au mai întors însă niciodată, iar oamenii și-au pierdut încrederea în astfel de propuneri, chiar dacă Andreea Urse le oferea semințele gratuit și chiar dacă, de această dată, era vorba despre plante medicinale, nu tutun. A reușit însă să le demonstreze că proiectul ei va ajuta comunitatea. „Am oferit consultanță și materialul semincer necesar localnicilor din Ghimpați, județul Giurgiu, asfel încât ei să poată cultiva și recolta plantele medicinale și aromatice pe care noi le comercializăm. În primul an de activitate, am implicat opt gospodării, am integrat în activități persoane cu risc de excluziune socială, am ținut ateliere de protecția mediului pentru copiii din zonă. Comunitatea s-a mobilizat odată cu noi”, spune antreprenoarea.

Proiectul Andreei Urse a fost unul dintre cele 10 declarate câștigătoare la prima ediție a competiției „Fabricat în Țara lui Andrei”, prin care OMV Petrom a oferit finanțări totale în valoare de 350.000 de euro și doi ani de consultanță de business celor mai valoroase idei de afaceri sociale înscrise în concurs. Printre acestea se află o fabrică de mobilă care folosește lemnul recuperat de la demolări, o firmă care produce izolație termică din lână de oaie, o alta care fabrică brichete de rumeguș folosite la încălzire. Până la sfârșitul anului, proiectele vor genera 33 de locuri de muncă pentru oamenii din comunități, venituri pentru 481 de localnici și instruire pentru 171 de persoane. Văzând proiectele din concurs, Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom,și-a dat seama cât de multe lucruri pot face românii, dacă au puțin sprijin: „Românii sunt și îndrăzneți, sunt și dornici să facă lucruri, au însă nevoie de un strop de încredere, care vine dintr-un sprijin și dintr-o ghidare pe care noi românii nu ne-o acordăm unii altora. Nu ne ajutăm unii pe ceilalți și spuneam că, de multe ori, atunci când vrei să-i ajuți pe ceilalți ești privit cu suspiciune. Cred că trebuie să scăpăm de povestea asta”, spune aceasta.

Miercuri, 27 mai, a fost lansată cea de-a doua ediție a competiției „Fabricat în Tara lui Andrei”, în care românii, cu sau fără experiență de business, își pot transforma în realitate ideile sau planurile de afaceri ce răspund unei probleme sociale dintr-o comunitate.Antreprenorii, ONG-urile, PFA-urile, SRL-urile sau întreprinderile individuale interesate se pot înscrie în perioada 27 mai – 2 iulie pe site-ul www.taraluiandrei.ro.

În luna august, juriul va selecta 35 de finaliști. Aceștia vor parcurge o etapă de pregătire, în care vor primi consultanță de la experții „Fabricat în Țara lui Andrei”, axată pe nevoile individuale ale fiecărui finalist și sprijin financiar pentru a testa fezabilitatea ideilor (realizarea unui studiu de piață, fabricarea unui prototip al produsului, etc.).Câștigătorii vor fi anunțați în luna aprilie 2016 și vor primi finanțare nerambursabilă de până la 32.000 de euro fiecare, pentru a demara afacerile sociale. Finanțarea este completată de orele de consultanță oferite antreprenorilor pe toata durata proiectului, în cadrul atelierelor de lucru specializate sau sesiunilor individuale de pregătire în domenii cheie pentru viitoarele afaceri: management financiar, legislativ, marketing, distribuție.

Mona Nicolici spune că succesul unui astfel de proiect constă în răbdarea de a-i convinge pe oameni că stă în puterea lor să schimbe lucrurile. „Soluția magică, dacă vreți, este să ai răbdare, să îi convingi pe oameni că ei pot face lucrurile. Este ca și în viață, nu te poate trece nimeni strada dacă tu nu vrei. Nu te pot schimba ceilalți, dacă tu nu iei această decizie pentru tine. Și asta este soluția magică: să ai răbdare să stai de vorbă cu oamenii, să reușești să le câștigi încrederea. Este greu, dar nu i­­­­mposibil”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×